Mileștii Mici - Atracţie turistică
Welcome, Guest! Registration RSS

Aici s-a născut veșnicia


 Trei familii din Mileştii Mici au început afaceri în domeniul turismului rural.

În decursul a doi ani, în cadrul proiectului "Turismul rural în satul Mileştii Mici” s-au deschis trei pensiuni turistice: în familia Castraveţ, pensiunia "Elena-Tudor”, în familia Guzun,"Doina & Ion”, şi în familia Gavrilan. Proiectul presupunea crearea spaţiilor de cazare şi recreere pentru turiştii care vizitează Combinatul de vinuri "Mileştii Mici”. Turiştii vor putea participa la lucrările agricole sezoniere, se vor implica în activităţile gospodăreşti, vor cunoaşte modul nostru de trai, cât şi tradiţiile noastre.Proiectul este finanţat de agenţia germana "InWent”, implementată de către compania „Spelleken Associates”, în parteneriat cu Combinatul de Vinuri de Calitate "Mileştii Mici”, care timp de câteva luni a pregătit familiile selectate în domeniul promovării şi vânzării serviciilor turistice.
Sub supravegherea arhitectului şi managerului de proiect, casele acestora au fost restaurate şi mobilate în stil tradiţional moldovenesc. Nu lipsesc încăperile tradiţionale cum este „Casa Mare”, ograda şi grădina ţărănească. În fiecare gospodărie au fost amenajate câte două camere duble cu grup sanitar.La amenajarea gospodăriilor, proprietarii au depus mult suflet şi multă dragoste în lucrările lor, totul pentru a reda cât mai bine tradiţiile şi obiceiurile moldovenilor."
Consider că acest proiect este ceva benefic pentru noi, pentru localitatea noastra. Fiecare turist care păşeşte pragul pensiunilor noastre este impresionat de frumuseţea de aici, de obiceiurile noastre, dar şi de gazdele mărinimoase care își întâmpină oaspeții. Nu a fost uşor să realizăm acest proiect, şi incă mai avem mult de lucrat asupra lui. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu vom reuşi şi vom deveni cunoscuţi în întreaga lume nu doar cu Combinatul de Vinuri de Calitate, dar şi cu pensiuni bine dotate”, ne-a povestit familia Guzun.
„Noi, familia Castraveţ, ne bucurăm foarte mult că prin intermediul acestui proiect reuşim să facem cunoscute valorile poporului nostru şi în alte locuri din lume. Până acum am găzduit mai mulţi turişti de la Corpul Păcii, care au rămas plăcut surprinşi de ceea ce au văzut. Gospodăria familiei nostre este aşezată în apropierea unei mici pădurici, de unde "se deschide" frumoasa privelişte spre vatra satului. Casa este amenajată pentru primirea turiştilor solitari sau familii, iar copiii au unde se zbengui în grădină sau prin ponoare”, relatează familia Castraveţ.                                                                                                          

Mileştii Mici, sat binecuvântat.

Deja de mai bine de jumătate de an, comuna Mileştii Mici a fost binecuvântată prin înălţarea unei cruci de aproximativ şapte metri pe unul din dealurile în care tinerii absolvenţi obişnuiau să întâlnească zorile. Cei care au venit cu ideea să înalţe crucea anume pe acest deal, speră ca vechile tradiţii să se înfiripeze iarăşi în sufletele localnicilor, îndeosebi în sufletele tinerilor absolvenţi. Materialele pentru construcţia crucii au fost acordate de primăria localităţii.
Pentru că sărbătorile de iarnă semnifică naşterea lui Isus, în ajun de sărbători părintele Emanuil, parohul localităţii, împreună cu alţi creştini, au sfinţit crucea pentru a doua oară.
„Înălţarea unei cruci în localitatea noastră este cel mai frumos lucru, este o binecuvântare pentru locuitorii din Mileştii Mici. Astfel satul este ocrotit de toate cele rele. Să fie binecuvântaţi cei care au muncit din greu ca să realizeze acest vis”, este de părere părintele Emanuil.
Seara crucea luminează în culoare roşie, creând o atmosferă de nedescris în Mileştii Mici. Mulţi tineri deja au început să viziteze din ce în ce mai des această cruce, de unde te poţi răsfăţa cu o frumoasă privelişte spre vatra satului.

Alte atracţii turistece ale comunei Mileştii Mici sunt:

- Vatra istorică a satului, care a păstrat sistemul tradiţional de ulcioare, pieţe şi străzi.
- Fântâni seculare cu cumpănă (7 sunt amplasate în ’’Larga’’, altele 7 în ’’Stoian’’ ).
- Biserica ’’Sf.Nicolae’’ din 1870.
- Cimitirul cu o vârstă de circa 1000 de ani.
- Moară de vânt.
- Brazda Cazacului.
- Mina de piatră.
- Teren de fotbal, standart european.
- Combinatul de Vinuri ’’Mileştii Mici’’ care a devenit celebru dupa includerea în Cartea Recordurilor Guiness ca cea mai mare colecţie de vinuri din lume, cu peste 1,5 milioane sticle. Complexul de galerii (pivniţe) de aici este cel mai mare din Europa, întinzându-se pe aproximativ 200 km, din care doar 60 km sunt folosiţi.